Cum a fost 'descarcarea' de la Download Paris

 A trecut ceva timp de cand a avut loc Download, editia pariziana a festivalului, unde impreuna cu cativa colegi am avut norocul de a ne numara printre cei aproximativ 70.000 de participanti ai festivalului. Zic noroc pentru ca fara colaborare si prietenia pe care o avem cu cei de la Monster Energy, care sunt si sponsori ai Download, nu am fi ajuns.

Nebunia a inceput pe 15 Iunie. Festul nu are loc chiar in Paris, ci la vreo 20 de kilometrii de capital Frantei, in oraselul Bretigny-sur-Orge. Bine, nici macar in orasel nu a fost festul ci langa Betigny, in perimetrul unei baze aeriene.

Organizatorii puneau la dispozitie transport cam din 30 in 30 de minute de langa gara orasului pana in apropierea festivalului. Bine, impropriu spus apropiere, pentru ca mai aveai de mers cam cat sa mai fumezi vreo 2 tigari si sa bei o bere.

In orice caz, am ajuns vineri, 15 Iunie si primul lucru pe care l-am facut a fost sa mergem dupa jetoane si bere. Un lucru care mi s-a parut oarecum ciudat a fost ca nu gaseai tarie de niciun fel. Era doar bere si absolut orice nonalcoolic, de la sucuri la ceaiuri home made, limonada si bineinteles Monster, ca aveai nevoie de rezerve serioase de energie daca aveai planuri mari pentru fest.

Berea era la draft, iar preturile erau de 5, 6 si 7 euro draftul. Cea de 5 euro era foarte slaba, la 6 euro era Heineken iar la 7 era Affligem, pe care o intalnesti cam peste tot in Franta dar a carui fan nu prea sunt asa ca m-am limitat la Heineken.

Zona de food era destul de ofertanta dar nu se compara cu ce era disponibil la Wacken spre exemplu. Preturile erau decente, cu vreo 8-9 euro mancai cum trebuie.

Mai erau si standuri cu bere craf, cu diferite produse home made, un stand mare de Monster unde puteai sa gasesti Monster de toate culorile, dar si un stand Zippo.

Sa zicem ceva si de concerte. In prima zi am ajuns fix inainte de Opeth care sincer m-au dezamagit. Avem in cap recitalul lor de la REF de anul trecut, insa aici au abordat mai multe ultimele 2 albume, iar daca au cantat ceva si din trecut au fost baladele de pe Orchid.

A urmat Ghost care sincer m-au cam dezamagit muzical. Show-ul a fost de exceptie, insa sincer, vocea de multe ori nu o recunosteam asta daca ar fi sa o compar cu ceea ce auzim ca fiind varianta de studio.

Capul de afis a fost Ozzy, care efectiv a rupt scena. Pur si simplu genial. Alerga pe scena, interactiona cu publicul, era practic Ozzy pe care il stie toata lumea. In public chiar se discuta faptul ca atunci cand a fost cu Sabbath pentru End of the World Tour nu se putea dezlipi de microfon. Acum insa deborda de energie. Si bineinteles Zakk care a facut show-ul lui separata pe scena. Ozzy la un moment dat a plecat si l-a lasat vreo 20 de minute sa isi faca de cap. Si Ozzy si Zakk sunt doi artisti desavarsiti din generatii diferite.

A doua zi nu ne-am grabit sa ajungem la fest, plus ca traficul din Paris catre Bretigny era infernal. Am ajuns inainte de Hollywood Undead, dar stiind ca urma sa facem si noi concert cu ei nu ne-am chinuit prea mult sa ajungem la scena. Pana a urcat Manson pe scena am dat o tura pe la standul de merch undea puteai gasi de toate, de la ochelari steampunk la bocanci si lenjerie intima cu Dimmu Borgir. Era mai mult ca un bazar.

Manson m-a convins de data asta ca nu prea face fata pe scena la ce ar vrea el sa faca fata. Daca anul trecut la Wacken am avut dubii si credeam ca asa este show-ul si ca nu prea inteleg eu ce vrea sa spuna eul artistic, anul asta m-am convins ca Manson nu prea mai are chef sa fie pe scena, parerea mea.

Duminica pentru mine a fost ziua Dead Cross. A fost una dintre formatiile pentru care am vrut musai sa ajung la fest. Sa-l vezi pe Mike Patton la 50 de ani cum se dezlantuie pe scena de zici ca-i posedat si pe Lombardo care combina punk-ul cu thrash si speed si ce mai vrea el, nu stiu, realizezi ca generatia lor de muzicieni traieste efectiv muzica pe care o fac.

Seara a fost inchisa de Foo Fighters care au cantat vreo 3 ore. Nu am fost niciodata un fan al formatiei, insa ca show, ca dedicare pentru actul artistic, Dave and co, merita sa ramana in analele istoriei. Daca vrei sa vezi cum se face un concert ca artist, indiferent de ce gen canti, Foo Figters are a must.

Si asa a venit si ziua de luni, zi care practic m-a convins sa merg la Download. Guns, in formula semiclasica, cu Axl, Duff, Slash si Dizzy.

In ziua cu Guns a fost cel mai numeros public, iar cam 3 sferturi din ei aveau tricouri cu formatia. Intre timp scenei principale i se adaugase o 'limba' care intra in public. 

Au bagat baietii 3 ore jumate, aproape intreaga discografie, mai putin 'One in a million' ca acum nu mai este polically correct sa canti piesa asta. Slash si-a facut si solo-ul pe tema Godfather si din cand in cand mai baga si pasaje din alte piese cunoscute ale anilor '80 si '90.

Duff a avut pe el un tricou cu Lemmy, la un moment dat dedicandu-i o piesa regretatului artist. Axl si-a schimbat garderoba mai ceva ca Madonna, in schimb a fost foarte prietenos cu publicul, iesirile din tinerete nu il mai caracterizeaza se pare. Sau poate doar acum a fost o exceptie, nu am idee. In plus, nu au intarziat decat vreo 10-15 minute.

Cam asta a fost Download-ul de anul asta de la Paris in mare, cu un semiregret ca nu am reusit sa vad si formatiile mai mici.